Nicolae Moga, ministrul de Interne cu cel mai scurt mandat din istoria MAI: Doar șase zile la conducere

Nicolae Moga, ministrul de Interne cu cel mai scurt mandat din istoria MAI: Doar șase zile la conducere
Publicat: 30/07/2019, 13:00

Nicolae Moga a fost învestit în funcția de ministru de Interne miercuri, 24 iulie, după ce Carmen Dan a demisionat din funcție.

La primele declarații în calitate de ministru al Afacerilor Interne, Moga a precizat că nu și-a dorit această funcție însă, „dacă tot a fost să fie”, va încerca să facă lucrurile să meargă.

Însă, la o zi după ce oficial Moga a preluat funcția, presa a început să relateze despre neregulile petrecute în cazul de la Caracal, când oamenii legii au eșuat în misiunea lor de a salva viața unei minore, care a sunat la 112 de trei ori.

Demiterile au început să curgă chiar de vineri, de la șeful Poliției Române, Ioan Buda, la prefectul județului Olt.

Ulterior, marți, Moga a anunțat că se retrage din funcție.

„În urma unei discuții pe care am avut-o în această dimineață cu prim-ministrul României, Viorica Dăncilă, am decis sa mă retrag din funcția de ministru. Retragerea din această demnitate trebuie să fie văzută ca un nou inceput pentru Minister. În cele 6 zile în care a apărut MAI am dispus toate controalele posibile pentru identificarea vinovaților în cazul tragediei de la Caracal. Toate aceste cercetări vor continua, am încredere în oamenii Onești și profesioniști din Minister, că vor reuși sa ducă la bun sfârșit munca pe care am început-o împreună și le multumesc pentru colaborare”, a spus Moga, într-o scurtă declarație de presă.

Acesta are, drept urmare, cel mai scurt mandat din istoria Ministerului.

Și fostul lider PSD, Liviu Dragnea, a avut un mandat scurt, de doar 12 zile, în anul 2009.

Nicolae Moga este senator PSD de Constanța, aflat la al treilea mandat și vicepreședinte al Biroului Permanent al Senatului României. Între 1996-2000, a fost președintele televiziunii Neptun Constanța.

Nicolae Moga a început munca în 1977, în poziția de șef lot la Energomontaj Turceni, iar din 1980 a fost șef de brigadă, coordonator lucrări de construcții montaj ecluzele Năvodari și Cernavodă – Energomontaj Năvodari. Între 1986 și 1991, a fost director adjunct Management – Energomontaj CNE Cernavodă, sectorul Termocentrale Electrice, iar apoi a fost numit, între 1991 și 1993, subprefect al județului Constanța. De altfel, Nicolae Moga a mai deținut funcția de subprefect al județului Constanța și între 2003-2004.

Timp de patru ani de zile, respectiv între 1996 și 2000, Nicolae Moga a fost președintele televiziunii Neptun Constanța, post înființat de Radu Mazăre și deținut de Gabriel Strutinsky, iar în 2008 a obținut primul său mandat de senator în Parlamentul României, fiind apoi numit vicepreședinte al Comisiei pentru Apărare, Ordine Publică si Siguranță Națională. În 2012, a mai obținut un mandat de senator, iar acum se află la al treilea.

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
BBC: „Nu a fost un eșec. A fost trădare!” Un comandant ucrainean povestește cum rușii...
Ireal! Cum au fost aşteptaţi acasă cei trei fii ai Sidoniei. Imagini sfidătoare: 'Bine v-am...
FOTO. Mădălina Ghenea, apariție absolut incendiară! Pictorial hot după ce s-a despărțit de milionar
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și...
Lovitură pentru Digi RCS-RDS! Toți abonații din România ar trebuie să știe acest lucru
Mihai Leu se luptă din nou cu cancerul de colon? Fostul pugilist, internat în spital....
Un nou drog periculos descoperit în România. S-au emis alerte la nivel european, după ce...
"Este oribil acolo, să nu mergeți niciodată". Cea mai ieftină stațiune din Spania, capcană pentru...
Vești bune de la Spitalul Foișor. Starea de sănătate a lui Florin Piersic se ameliorează...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Este legal să parchezi pe contrasens?
Chişinăul sfidează Moscova printr-un acord de securitate cu UE. R. Moldova va fi inclusă în...
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
NU mai pot avea PERMIS DE CONDUCERE timp de zece ani. Decizia finală a fost...
Android, luat în vizor de hackeri. Pericolul mare pentru telefoane
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
Subiectele la Evaluare Națională 2024 clasa a 2-a pentru Română citit
Julia și Sebastian schimb acid de replici! Roberta consideră că Julia este invidioasă: „Nu putem...
”Doamne-Doamne e cu mine!” Maria Constantin a ajuns de urgență la spital. Cu ce probleme...
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai...
Arheologii au detectat o structură îngropată și mai multe anomalii lângă piramidele din Giza
×